Loreley - Heinrich Heine

Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.



Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.


Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.


Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!


Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.


Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.



vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine



Ascultă poezia - voce Christian W. Schenk:



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.