Un cotoi sau pisica,
Din doua nu stiu care,
Nici mare, nici prea mica,
Dar foarte mîncatoare,
Si din soiul acela ce-n paduri locuieste
Si pe copaci traieste,
Vazu un tigru mare
Trecînd pe o carare.
De sus de pe ghindaru unde era urcata,
Pisica socoti
Ca poate a-l îngrozi;
Si far-a pierde vreme se adresa îndata
La tigru ce trecea,
Fara a o vedea:
„Ia stai, ma rog, putin, jupîne de pe jos,
Care te socotesti
Ca nu stiu cine esti;
Mîndria ce arati cu noi e de prisos:
Stii din ce neam ma trag si ca stramosii mei
Sînt fii de dumnezei?
Nemuritorii toti, din cer cînd au fugit,
Subt nume de pisici în lume au trait.
Preotii egipteni în templuri îi slavesc,
Si niste tigri mici cu noi se potrivesc!“
— „Daca stramosii tai cu tine semana,
Negresit era prosti cîti lor se închina,
Raspunse tigru meu; iar daca au avut
Vrun merit cunoscut,
Ceva dumnezeiesc,
Atunci eu te caiesc,
Si pentru starea ta de mila sînt patruns,
Caci d-or fi cîte spui, zau, prea rau ai ajuns.“
Desi multi au zis-o, eu tot o mai zic:
Slava stramoseasca pe stramosi cinsteste;
În zadar nepotul cu ea se faleste,
Cînd e, cum se-ntîmpla, un om de nimic.
Distribuie: