Gerra Orivera - poeziile altor autori

Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte
când secera lunii pe boltă apare.
Ca fetele cată, cu părul de aur,
la zeul din zare.

La Austerlitz pe câmp prin arătură,
în vara cea de praf, sub ceruri arse,
de lângă glezna stângă în căldură
cu-aripile-năuntru și întoarse,

O, lucrurile, exacerbare a vidului; de aceea, poate,
ele atrag asupra lor obiectele cosmice.
O, lucrurile, vid absolut, mai vid decât ventuze
ramificate sugând oriunde obiectele cosmice.

Ecoul e cea mai temeinică formă a materiei
pentru că ecoul se repetă.
Aerul, această moarte a peștilor
e dinte al zeului înfipt în mare.

Prin câte o mansardă, în puterea nopții,
când orele trec greu și frigul tencuiește toate crăpăturile,
las câte-o bucată, umărul de pildă,
ochiul cu geană și sprânceană pentru lume,

Îngheța atât de brusc vederea
și lacul tot, încât sarea
din maluri, iar cometa serii
pe schiuri în lungire stă.

Ciudata lipsă de părinți
cu mult înainte sfârșiți,
cu mult petrecute morți mai dinainte.
Fiii li se nasc singuri.

S-a pus la îndoială piatra
ca vorbire

Au zis de fluture că este

Piere zvon subt zariște,
talangă în rariște.

Vine toamna oilor

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri,
schimb verdele pe galben și
mă las pierit de toamnă.
În numele pietrelor trăiesc și mă las