Gerra Orivera - poeziile altor autori

Renume de-ai să capeţi, hulit vei fii de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

Păzeşte-te că lumea e plină de venin.
N-o crede! Lama sorţii e foarte ascuţită.
Dacă Destinul pune-o pilulă-n gura ta
N-o înghiţi, ai grijă, că este otrăvită.

Pân ne-o lovi săgeata, a vremii nemiloase,
Hai, vinul împreună să-l bem, să îl cinstim,
C-această Roată-a Sferei atunci n-o să ne lase,
Când vom pleca, o gură de apă să-nghiţim.

Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine.

Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.

"Eu sunt minunea lumii", spunea ieri trandafirul,
"Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?"
Cânta privighetoarea şi repeta zefirul:
"O zi de fericire, un an de lacrimi cere."

Tu, alb pontif al adevărului!
Glas cristalin în care se-ascunde răsuflarea de gheață
a lui Dumnezeu.
Mag mânios,

Oricum, cineva din grupul cel flecar,
Un vas bătrân şi-nalt, un sfeşnicar:
"Destul, cu Vas şi Lut, cu-Olar – vă rog,
Cine-i Oală şi cine e Olar?"

Olarul stă în faţa roţii. Cântă.
El modelează şolduri de ulcioare.
El cranii mândre de sultani frământă
Şi ofilite mâini de cerşetoare.