Gerra Orivera - poeziile altor autori

Bea vinu-acela, el e un strop de veşnicie!
Goleşte de substanţa plăcerii tinereţea!
Că focul arde vinul dar suferinţi mângâie
Ca apa vie-a vieţii, de-aceia ia şi bea!

Azi nu mai bea vin David cel Divin,
Deşi se-aude-afară-ndemn: "Vin! Vin!"
Cât cântă privighetoarea-n Roze,
Să beau Vin Roşu vreau... şi să închin.

Ascultă vocea-nţelepciunii ce spune dintru început:
Viaţa e scurtă. Omul nu se aseamană c-o plantă
ce poate creşte mai înaltă,
după ce coasa a trecut

Ţin într-o mână cupa şi-n alta un Coran
Şi fac ce-mi spune legea, şi-o-ncalc în chip viclean
Aşa îmi trece viaţa sub cerul diafan
Nu-s nici păgân cu totul, nici sincer musulman.

Şi Menta asta renăscând la mal
De apă, unde stăm, golind pocal...
Atinge-o încet căci cine ştie
De pe ce Buze-a curs aici, pe val.

În vârtejul vieţii, fericiţi sunt numai acei care se cred savanţi
şi acei care nu vor să se instruiască.
Am căutat să desleg toate tainele Universului,
şi m-am întors în singurătatea mea, invidiind orbii pe care-i întâlneam...

Întâiul Om, se spune, la-început,
Nu-a fost croit din Suflet, ci din Lut;
Din prafu-acela prim ne tragem toţi,
Împărtăşind un dat, un prim ţesut.

În această seară vinul mă-nvaţă-un sens mai pur:
Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline,
Iar cupa-i modelată din închegat azur.
Şi noaptea-i pleoapa unei lăuntrice lumine...

* * *
am intrat într-o moschee
cu evlavie, cucernic,
însă nu să-nchin o rugă

Zile şi nopţi, atâtea, s-au scurs 'naintea ta!
Planetele se mişcă, demult, necontenit;
Pe praf când calci, ai grijă, prea mult nu apăsa,
Pupilă fost-a, poate, a unui ochi iubit.