Gerra Orivera - poeziile altor autori

Biserica e plină de capete plecate.
Mulţimea-ngenunchiată ascultă lăcrimând
Pomelnicul cel jalnic de nume neuitate
A celor morţi în floare, stindardul apărând.

Vântul e copil zburdalnic, fără milă, nici mustrare,
Care împinge-n rea furtună toate vasele pe mare,
Şi, ca lupul după turme, se alungă după nori,
Şi doboară stejari falnici şi desfoaie blânde flori.

Se dase trei asalturi redutei neînvinse,
Tustrele îndrăzneţe şi crunte, dar respinse.
Şi câmpul întreg de sânge acoperit era,
Şi, cuib grozav de moarte, reduta fulgera.

I

E ger, e întuneric! Nori negri duşi de vânt
Se târâie pe şesuri, se lasă pe pământ

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Sa-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

I

Cât au fost iarna de lungă
Au ţinut soarele strâns

Sămănătorii harnici, cu sacul subsuoară,
Păşescu-n lungul brazdei pe fragedul pământ;
Pe culme, pe vălcele se suie şi coboară
Zvârlind în a lor cale seminţa după vânt.

Tu ce-ai fost în lume atât de iubit!
Inimă de înger! suflet amărât!

Mare a fost taina durerilor tale,

VII – LUPTA

Toporski veteranul cu-o ceată mai aleasă
Lui Albert se închină şi pleacă la război.

V – ŞTEFAN CEL MARE

În mijlocul pădurii este-o poiană lungă
Şi largă ce foieşte de oameni ca un roi.