Sonetul călătorului - George Ţărnea

Adună talpa spinii și pulberea și scrumul,
Sub straie carnea-ngheață, puțin câte puțin,
Încărunțesc la tâmple și uit să mă ațin
Preafericitei clipe, cu brațele și drumul.

O dragoste fugară e tot ce mai rețin
La căpătâiul nopții — când se destramă fumul —
Și-un lac imens de lacrimi, modificat prin cumul,
Pentru a cărui stare nici acte nu dețin.

Dar sufletul mi-e încă străfulgerat de stele
Nesocotind pe față calvarul suitor
Și prevestita vale din timpul viitor
Silindu-mă să caut sub oale și ulcele
Demult apusa lume a strâmtelor castele,
Ca menestrel destoinic și mag și călător.
——————————————————————————
sursa:@versurisubfloridetei

Adăugat de: versuri sub flori de tei

vezi mai multe poezii de: George Ţărnea



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.