Are Dochia mult cât are,
Nu e mult o fată mare?
Că-ntre domni, dar orișiunde,
Dacă-ți știe ea răspunde,
Grai ales, și lin ca apa,
Apoi las' că Rada știe
Și-n ce fel să poarte sapa.
A fost ea-n școli o toamnă,
Dar găsești ca ea vro doamnă?
Cu cosiță gălbioară,
Ea e naltă și ușoară -
S-o vezi numai și să tremuri!
Și de-abia pe la Sân-Petru
Umple optsprăzece vremuri.
Sunt și-n sat destule fete,
Care de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au peptul ele
Alb de taleri și mărgele.
Rada, când o vezi, te fură
Cu necontenitul zâmbet
Și cu-a vorbelor căldură.
Harnică, din zorii zilei
Nu stau mâinile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Până-n zori, când pe sub streșini
Încă doarme rândunica.
Pe izlaz nu-i multă hrana,
Dar vezi albă ce-i Joiana!
Și-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă,
Dar mu-mu, Joiana muge -
Radă, fă, s-alergi degrabă,
Că-n șopron vițelul suge.
- ,,Dar' e tare! Haid' mai iute!”
Și din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
Nu-l înjugi așa cu buna
Pe vițel, și Rada-i slabă,
Știu flăcăii! Și-și fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă.
Vaca-i tot ce-au ei, ea biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc și-ndestulire
Inima-i în veci e plină:
Când e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?
Rada-i nălucire vie
Când aleargă pe câmpie
Și-i bat vânturi în cosiță,
Ori când seara stă- portiță,
Și-o întrebi: ,,Ce-aștepți, iubită?”
Pe de dup-un stâlp s-ascunde,
Galbenă și zăpăcită.
Dar la holdă! Arde soare,
Fetele secerătoare
Râd și cântă, snopi fac grâul,
Murmură-ntre sălcii râul:
Fug la râu vreo patru fete,
E și Rada? Fug flăcăii
Și ei toți, și nu le-e sete.
Și-n genunchi atunci pe țărmuri
Ea din pumni cât două sfărmuri
Bea, iar Nicu: - „Da-mi și mie!”
- ,,Taci, și bea din pălărie!”
Cere el, cer mulți să-i deie:
Rada râde, le dă apă.
Toți din pumnii ei să beie.
- ,,Zece stropi nu pot să-ncapă:
Prea e mic păhar de apă!”
Și-atunci ea, când el glumește,
Joacă pumnii și-l stropește
Pe obraz, dar drăgălașă
Tot ea-l zvântă,-n loc de cârpă
Mâneca de la cămașă.
Și cum știe ea s-aleagă
Ce-i frumos! Atât de dragă
O dă portul îmbrăcându-l!
Când o vezi, te-mbată gândul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine-altarul
Ce păcat ai să cumineci!
Iat-o veselă și-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum își poartă-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură -
Mamele, privind-o-n horă,
Să cotesc: ,,Olio, tu leică,
Ce mai drac frumos de noră!”
De-o-ntâlnesc în drum bătrânii,
Ei fac pod cu palma mâinii
Peste ochii slabi, s-o vadă:
,,Draga moșului, tu Radă!
Și uimiți de fata Dochii
O desmeardă și, când pleacă,
Umezi au de lacrămi ochii.
Dar de-i Rada cât de blândă,
Ea de mic-a fost osândă
Pentru sat. Și nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare:
Pentr-un râs al ei se ceartă,
Și din joc se prind feciorii
La trânteli, cât Doamne iartă!
Da! Și Rada-i mare hoață,
Poate satul tot să-l scoață
Din sărit, ea știe bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească Domnul!
Alt temut: ca să nu-și piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.
- „Unde mergi?” - „Mă duc la moară!”
- „Viu și eu!” Și din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
- „Nu m-ajungi!” - „Te-ajung eu, Radă!”
Dar fugind i se desprinde
Șorțul alb din brâu, iar Vladu
Nu-i dă șorțul, ci i-l vinde.
- „Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!”
- „Cum nu scapi din mână fumul -
Nu-mi ești drag, de ce-mi ții drumul?”
Ea nu-și crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă
Rada și-ar ieși din minte.
Și cum vrea și nu vrea fata,
Dragul ia, dragul dă plata.
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l știe,
Că te sperie cu iadul -
M-ar putea speria pe mine
Popii toți, de-aș fi eu Vladul!
Distribuie: