Prin Mehadia - George Coşbuc

Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte.
Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte
Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi;
Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi.

Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii.
Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii,
Obosit și de mânie și de drum îndelungat.
Uneori izbea copita calului descălecat
Pietrele,-ngrozind tăcerea cât mă-nsoțea pe cale.
Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale.
Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri,
Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri.

Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte,
Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte,
Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum
Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum.
Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții!
Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții,
Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin:
Încetase-acum și vântul, cerul scăpăra senin.
Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna
Sta pe piscul unui munte, roșu aurind cununa
Muntelui, și până-n vale ca și ziua luminând.
Iată turle de biserici cum s-arată rând pe rând,
Sare risipite-n lungul văilor, grădini prin sate,
Toate-n alba zare-a lunei și-n răpaos cufundate,
Iată, dealuri pe-unde viia își întinde vița ei.
Râul colo-n negre maluri ca un fulger cu schintei
Ce-alergând în strâmbu-i umblet a-mpietrit păstrându-și locul
Iar departe, de sub poala codrului, de unde focul
Potolit ardea prin noapte lângă carul ocolit
De bărbați, doinea de-a lungul văilor, ca aiurit,
Tulnicul cel trist la cântec și cu întorsături duioase,
Și cântau cuvinte-acolo, din adânc de suflet scoase -
Prin atâta vraj-a nopții cea cu chip dumnezeiesc.
Trăgănat stingea-n răstimpuri cântecul ardelenesc:

„Colo-n vale la fântână
Două fete spală lână”.

Adăugat de: Buzan-Cioltea Șerban

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.