Poezii despre Frică:

e noapte.
m a trezit o picătură de apă.
nu știu unde se aude, nu mă pot mișca.
lumina lunii e puternică, nu mă pot mișca.

plutesc deasupra corpului meu
nu știu cum și când s a întâmplat asta
m am trezit așa după o noapte în care am adormit greu
tot auzeam picăturile de ploaie pe acoperișul ruginit

Când eram mică am primit o păpușă care semăna extrem de mult cu mine.
Am iubit o din primul moment.
Nu mă jucam aproape niciodată cu ea.
O țineam pe birou, neatinsă.

Stăteam pe balcon cu o țigară stinsă în mână.
Pe măsuța de sticlă de lângă mine aveam o rodie coaptă si zemoasă.
Urmăream o pasăre ce părea sa aibă aripile zdrobite.
Lângă ea, era un om care ținea încleștat o piatră în mână,

În casa-n care am intrat
Nu e nimica de purtat —
O pălărie grea de plumb,
Fularul din foi de porumb

O victimă se deconspirase.
Avea mai mult de cinci degete la o mână.
Privea dimineața într-un mod laș -
acoperită.

Ciocnite cele două
Scântei scot agresiv,
Niciuna nu-i coloră
El vrea eu să deriv,

Este fum la etajul cinci.
Lovituri la miezul nopții
ei sculptează grădina fără marcaje.
Resturi de vultur căzând în iad

Uite strigoii, uite liliecii
Au ieşit în marginea potecii
şui, bădărani şi tărcaţi
ca nişte argaţi.

În vremuri de restriște,
Cortina liniștii începe să se miște.
Iar în văzul tuturor,
Vidul se dezvăluie amețitor.