Poezii despre Frică:

Mireasa verii a plecat plângând.
Tu toamnă, primește-mi înapoi
Mai blând,
Încet!

De ce mă tem de piatra rece de la mormântul meu funest
și de sicriul ce va trece pe sub pământul ce-l detest ?
când tot sfârșitul ne așteaptă și soarta noastră este certă,
alegem să rămânem vii,

Nu mi-e frica de ea moarte
De-ar veni in somnul dulce,
Intr-un vis fara sfarsit,
Cu sufletul ce prinde zborul

Fără reper

M-am rătăcit!
Unde e oare felinarul

Dacă n- ai răbdarea apei
Sau curajul buzei sapei
Mai bine mușcă din gânduri
Și nu arăta că tremuri.

Și cum mai e viața de- o vreme încoace?
E liniște, calm, cu grija ai pace?
Duci dorul de zile normale, la ani
În care trăiam fără griji ca puștani?

nopțile se deghizează în larve paralizate,
ce stau
într-o permanentă agonie
în cuibul de lumină sângerie...

din cetate nu au rămas decât zidurile
pe care
pictorii de ocazie scriu lozinci
ca și cum și-ar lua doza de narcotice,

Liniștea din jurul nostru
E un înger prins în monstru
Și pe drumul zilnic pașii
Scutură macii cei roșii

Înăuntrul meu
S-a iscat o prăpastie
Iar pe margini se scurg picături
Din sângele care cândva îmi pulsa