Poezii despre Frică:

Ne grăbeam, alergam, alunecam, scânceam
de teamă că ne va ajunge din urmă
focul, nisipul sau gheața.
Mama se opri. Zise, şuierând de oboseală :

Niciodată nu se stinge astă vară,
Umbra bombei se-apropie iară.
Fără zorii ce-odată-au fost,
Vom trăi sub pământ la adăpost.

La ușa liniștii se-arată
O fată- n negru, înspăimântată
Și bate- încetișor și plânge,
La piept o temere ea strânge.

Sub cerul nopții, stelele se stâng,
Puterea mea, adânc în mine plâng.
Vrăjitoarea, destinul mi-e scris,
În foc și flăcări, viața mi s-a zis.

Sub cerul greu, în nopțile de război
Destinul nostru scris, sub steagul de noroi

Scriu aceste rânduri cu mâna tremurând

Într-un sat mic, sub cerul senin,
Un suflet trăia cu un chin.
Vecinii știau, dar cu toții tăceau,
Doar cu șoapte și bârfe, nimic nu făceau.

Balaurii veghează, zmeii pândesc,
Muma Pădurii te învăluie, misterele cresc,
Luceafărul răsare, în întuneric strălucește,
Legenda românească, etern trăiește.

Grijuliu cu haina groasă
Îți dai seama că e roasă
De furtuni din ierni prelinse
Peste timpuri, necuprinse

eu fluturele-alunec în fântână
ce spaimă hâdă-n trupul meu plăpândul
n-am timp să-mi chinui trupul întrebându-l
ce vaier lung pe-antene se îngână

Stau internată într-un salon de culoare albă,
Tipic,
Patul miroase a clor și dezinfectant,
Mă doare capul și sunt amețită