Salvați-vă netoților1, fugiți
V-au denunțat pe toți, cu mic cu mare,
Tirați-vă, șmenari nenorociți,
Păzea Scoicari! Piciorul la spinare!
Funia vă așteaptă răbdătoare,
Iar cei care ca peștii cad în plasă
Iau mângâieri, de nu-și găsesc scăpare,
De la nuiaua gâdelui, duioasă!
Destui Scoicari, de-acuma priponiți,
Crestați pe la urechi, scurtați de gheare,
De limbi lingușitoare păcăliți
Cum că judecătorii-s de vânzare,
Vor să-și plătească propria salvare.
Uniți-vă și poate-o să vă iasă,
De nu, veți căpăta arsuri pe șale
De la nuiaua gâdelui, duioasă.
Cei care-aveți mălai, să vă pitiți,
Atenți, să vă feriți de închisoare,
E sfatul meu, măcar atât să știți,
De mânării nu spui în gura mare.
Sfârșitu-i condamnabil cât se pare
Căci de ești prins, de tine nu le pasă,
Plimbat prin târg, primi-vei alinare
De la nuiaua gâdelui, duioasă.
Vivat David2 și zarul la mai mare!
Jean, al meu prieten, hoț de buzunare,
Lotru, ieșit drumeților în cale
LOvind departe, făcu cale-ntoarsă
Nu avu spor și-o luă pe coajă tare3
De la nuiaua gâdelui, duioasă.
1. În text ”Benard”, sau Bernard, care este personificarea prostului,
a netotului , a celui greu de cap.
2.” David ”, în argou, însemna și șperaclu, unealtă pentru forțarea încuietorilor. Villon îl personifică, așa cum o face și în Balada VIII (II Stockholm).
3.Aceste cinci versuri din partea finală dau în acrostih ”Villon”, cu precizarea că la versul 28 trebuie citite primele două litere, respectiv ”LO”, așa cum a construit poetul respectivul acrostih.
Distribuie: