În veselul Paris, la drumul mare
Unde-i mănâncă corbii pe fârtați
Se ține nuntă, faină sărbătoare.
Acolo stau tâlharii adunați,
Și toți pungașii, la urechi crestați,
De parcă le-ar servi pe rogojină
Dansuri plăcute și mâncare fină.
Numai Scoicarul2 stă mai mult retras
Căci, vrea nu vrea, de-l prinde, îl termină
Iar cel mai rău e ștreangul: eu zic pas.
Dați înapoi ce-aveți prin buzunare
Căci poate doar așa veți fi iertați.
Arginții n-au aici mai mult valoare
Decât în Lombardía3. Evitați
Ai beciului pereți întunecați!
La naiba, tot mai bine-i la lumină.
Pe fraieri țepuiți-i fără milă,
Dar nu dați cu gardiștii nas în nas,
Luați ce puteți, însă cu mână fină,
Iar cel mai rău e ștreangul: eu zic pas.
Și voi, codoșii, ce puneți la cale?
Pe hoți cu târfe-i bine să-i cuplați
Ca să se-afunde în destrăbălare.
Pe înserat, când dorm extenuați,
De hainele lor bune să-i prădați,
Apoi luați-o din loc cât noaptea-i plină
Patrula, de-o simțiți că dă să vină,
Ascundeți-vă, nu-i rost de rămas.
Căci să fii prins e cea mai mare ghină
Iar cel mai rău e ștreangul: eu zic pas.
Prinț manglitor, ți-o zic cinstit, cu stimă:
Multor Scoicari, de la hoții și crimă,
Cam prea devreme moartea li s-a tras,
Părerea lor de rău a fost deplină.
Iar cel mai rău e ștreangul: eu zic pas.
1. Originea celor cinci balade care alcătuiesc manuscrisul Stockholm din Biblioteca Regală a Suediei este incertă, cu excepția Baladei nr. 4 care poartă acrostihul ”Villon” la ultima strofă (încheierea). Cu toate acestea, majoritatea experților este de părere că toate cele cinci balade pot fi atribuite lui Villon, având în vedere tematica și , mai ales, stilul.
2. Membru al Frăției Scoicii, asociație de răufăcători răspândiți în secolul al XV-lea pe tot teritoriul Franței.
3. Lombardía, țara cămătarilor. Nu merită să-ți riști viața pentru bani , nici la Paris, nici în țara cămătarilor.
Distribuie: