Balada lui Villon pentru a sa iubită ( și care se termină în ”r”) - Francois Villon

Falsă splendoare, prea scump giuvaier Rău efectiv, blândețe fără har,
Aspru amor, ca pulberea de fier,
Numele tău e propriul meu calvar,
Călău șarmant, al inimii tâlhar,
Orgoliu-ascuns, de om ucigă
Inimă rece! Nu-i elementar
Să nu faci rău, să fii de ajutor?


Mai bine ar fi fost atunci să cer
Aiurea ajutorul necesar;
Rănit n-aș mai fi fost și nici mizer.
Trebui’ să las în urmă-al meu amar.
Haro, haro,e-un țipăt în zadar!
Ei și? Tot fără luptă am să mor?
Sau poate vrei, conform ăstui tropar
Să nu faci rău, să fii de ajutor?

Veni-va timp , căci totu-i efemer,
În care ofilită vei fi, iar
În râs eu te voi lua dacă nu pier,
Lasă! Mai bine nu, ar fi bizar:
La ani prea mulți voi fi, tu hâdă doar;
O, bea cât apa curge la izvor:
Nu mai răni, e preferabil chiar
Să nu faci rău, să fii de ajutor.

Prinț iubitor, amant incendiar,
Nu vreau să fiu deloc supărător,
Pe bune-acuma, Domnul spune clar:
Să nu faci rău, să fii de ajutor.



1.Fiecare vers se termină în litera ”r”. Villon joacă pe sonoritatea literei ”r”, zisă și ”litera canina”, pentru că evoca mârâiturile unui câine gata să muște.( a se vedea B, p.438)

2.Se poate citi , în acrostih, în strofa I: François, iar în strofa a doua, primele 5 versuri, se citește :Marthe, una din iubitele lui Villon.În strofa a treia, primele primele 7 versuri prezintă, în varianta franceză, combinația ”uiilvon”, care a fost interpretată de exegeți ca o prefigurare anagramată a acostrihului ”Villon”. Traducătorii români au preferat să preia această idee și au creat acrostihul,( tot imperfect) ”Viillon”. Am urmat și eu această soluție.( a se vedea B p.438

3. Haro era, illo tempore, un strigăt de alarmă, am preferat să-l păstrez în forma lui originală, neexistând un echivalent în limba română.( a se vedea B, p.438)


Traducere: Adrian Vasiliu

Adăugat de: advas

vezi mai multe poezii de: Francois Villon