Balada concursului de la Blois - Francois Villon

Eu mor de sete chiar lângă fântână
Iar la căldură clănțănesc de zor
Patria-mi este pe deplin străină
Tremur de tot în foc dogoritor;
În scump veșmânt, ca viermele de gol
Eu râd plângând, în vană așteptare
Confort găsesc în neagra disperare
Plăcere n-am, chiar de m-am bucurat
Puternic sunt, dar fără de vigoare
Bine primit, de-oricine alungat.


Concluzia de-i falsă-mi pare bună
Obscur , numai ce nu e-nșelător
În dubiu sunt doar dacă nu-i minciună
Știința-mi pare fapt întâmplător;
Câștig mereu, dar sunt un pierzător
În miezul zilei spun că-i înserare
Pe jos culcat, să cad mi-e frică tare
Am strâns destul și n-am nimic de fapt
Aștept să moștenesc dar n-am chemare
Bine primit , de-oricine alungat.

Nu-mi pasă, dar încerc până la urmă
Să dobândesc ce nu-i folositor
Mă-ncântă cel ce vrea să mă răpună
Mă minte cel ce-mi spune-un adevăr;
Mi-e prieten cine-mi zice, săritor
Că lebăda-i o cioară oarecare
Cine mă pradă prietenos îmi pare;
Minciuni sau nu, același rezultat
Știu multe , însă toate-mi sunt neclare
Bine primit, de-oricine alungat.

Mărite Prinț, arată îndurare
Pricep, dar de prostie n-am scăpare
Deși ales, de legi am ascultat
Ce știu? Știu că vreau bani în continuare
Bine primit, de-oricine alungat.

Traducere: Adrian Vasiliu

Adăugat de: advas

vezi mai multe poezii de: Francois Villon



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.