BALADA LUI VILLON
-zisă a întrecerii de la Bloys -
Cad mort de sete-alături de fîntînă,
sînt în călduri da' mi clămpăn dinții-n gură,
în țara mea sînt în țară străină;
stînd lîngă vatră dîrdii de căldură,
ca viermii-s gol, dar straiu-mi ochii-i fură;
eu rîd plîngînd și mi-i speranța vană,
din deznădejdi îi dau nădejdii hrană,
mă bucur dar nu aflu încîntare;
sînt tare, dar mai slab decît o pană,
primit frumos, zgonit de fiecare.
Sînt sigur cînd nesigurul mă-nfrînă,
văd beznă în lumina cea mai pură,
zic că-i minciună chiar ce țin în mînă
și doar din fleacuri trag învățătură;
cîștig vîrtos, dar pierd fără măsură,
zic "noapte bună" zorii cînd se-ngeană,
întins pe jos, mă tem că pic din strană;
am bani destui, dar vînt în buzunare,
moștenitor nu sînt și-aștept o mană,
primit frumos, zgonit de fiecare.
N-am griji defel, da'n rîvna mea hapsînă
strîng bani, deși mărirea nu mă fură;
socot că-i bun pe cel ce-n rău mă mînă
și că-i cinstit cel ce, mințind, se jură;
mi-e prieten cel ce-mi face smintitură
că negrul corb e-o lebădă bălană;
văd reazăm în acel ce mă-mprigoană,
minciuna și adevărul una-mi pare,
pricep orice dar mintea-i la pripoană,
primit frumos, zgonit de fiecare.
ÎNCHINARE:
Să știi, Stăpîne bun de pus la rană,
că multe-nvăț, dar mintea mi-i sărmană;
deoparte stau, da' n rînd cu gloata mare.
Ce mai aștept ? Preanobila-ți pomană,
primit frumos, zgonit de fiecare.
Distribuie: