O doresc în această umbrită lumină
care curge odată cu amiaza în mijlocul zărilor
când cloșca și-a depus oul în cuibul din paie ,
dedesubtul sârmelor unde se usucă rufele.
O voi vedea plecând cu chipul ei blând;
Ea va spune: Simt pe moș Ene pe la gene
Și dormitorul ei va fi pregătit pentru somn,
și se va cuibări la fel ca dansul unei albine la întoarcerea
în stup , se va abandona în patul moale și alb.
Un poet a spus că, în tinereţea lui
a înflorit în versuri precum o tufă de trandafiri cu trandafiri.
Când mă gândesc la ea, mi se pare că sap
o fântână nesecatã în inima mea.
Un parfum de crini ..
Dumnezeu unge cu untdelemn o catedrală
în timp ce pictează bujori pe obrajii înroșiţi.
Vreau să-mi amintesc de ea în veșnicie ca de
conturul și parfumul florii de nu-mã-uita.
Amintirea ei sã umple văzduhul atât de viu încât să cred
că în jurul capului port aurora unei păsări.
Tulpinile de lalele dintr-un parc sunt de un verde închis, crud.
O frumusețe fără de sfârșit umple azurul, din înalt
coborâ vârtejuri de foc și cercuri , spirale de luminţe îmbrățișate .
În sufrageria unde a fost ea, în sufragerie se opresc
unde eram ca doi lilieci orbi și întunecați ca noaptea,
acum sunt trandafiri puși într-o vază coloratã
și un fir de magnolie pe care mama mea
l-a sculpat pe lemnul maroniu, lăcuit.
Această floare nu a înflorit încă,
dar a crescut de parcă s-ar fi înmulțit
și se ridică din vază, de parcă ar avea aripi și
va zbura în mijlocul verii.
Închid fereastra pentru a-i face mai multã umbră.
Mă gândesc.
Am suferit.
Nu mai știu.
Mă gândesc.
Mobila scârțâie și câinele meu doarme pe podea.
Oare va veni ziua când, trăgând zăvorul
ușii în fața mea va apărea ființa prețuitã?
mâna mea va deschide porţile învechite
şi tot ceea ce cu prezența lor va aduce lumină.
Liliecii care înfloriseră anul trecut vor înflori din nou în paturile triste.
Deja piersicul zvelt a presărat peste cerul albastru florile lui, ca un copil
ce il celebrează pe Dumnezeu.
Inima mea ar trebui să moară în mijlocul acestor lucruri pentru că te aflam în vraja livezilor albe și roz la care am sperat ceva de la tine .
Sufletul meu tânjește plictisit gleznele tale.
Nu mã alunga.
Nu te înãlţa ca nu cumva, părăsindu-mã , să vezi cât de slab și tulburat sunt în brațele tale.
Două spice de grâu se legănau pe deal.
Și spicul i-a spus surorii lui :
Tremur în fața ta și rămân confuz.
Iar ea a răspuns: la fel ca stânca pe care o sapã apa, picătură cu picătură, când mă uit la tine, tremur, și sunt confuzã .
Vântul i-a legănat pe amândoi din ce în ce mai mult, i-a umplut de dragoste și le-a împletit inimile albastre încât au devenit un singur spic de grâu.
Traducere: Cornelia Calaidjoglu
CLAIRIÈRES DANS LE CIEL
Francis Jammes
Je la désire dans cette ombreuse lumière
qui tombe avec midi sur la donnante treille,
quand la poule a pondu son œuf dans la poussière.
Par-dessus les liens où la lessive sèche,
je la verrai surgir, et sa figure claire.
Elle dira : je sens des pavots dans mes yeux.
Et sa chambre sera prête pour son sommeil,
et clic y entrera comme fait une abeille
dans la cellule nue que blanchit la chaleur.
Un poète disait que, lorsqu'il était jeune,
il fleurissait des vers comme un rosier des roses.
Lorsque je pense à elle, il me semble que jase
une fontaine intarissable dans mon cœur.
Comme sur le lys
Dieu pose un parfum d'église,
comme il met du corail aux joues de la cerise,
je veux poser sur elle, avec dévotion,
la couleur d'un parfum qui n'aura pas de nom.
Son souvenir emplit l'air si clair que j'ai cru
que l'ombre d'un oiseau me tombait sur la tête.
Le tulipier d'un parc est d'un vert noir et cru.
Une beauté sans nom emplit l'azur, du faîte
des pignons enfumés au plus loin horizon.
Dans le salon où elle vint, dans le salon
où il y avait des lilas sombres comme la nuit,
il y a maintenant des roses dans un verre
et un bouton de magnolia que ma mère
a posé sur le piano creux et verni.
Cette fleur ne s'est pas encore épanouie,
mais elle s'est gonflée comme pour éclater,
et se soulève hors du vase, et l'on dirait
qu'elle va s'envoler au milieu de l'Eté.
Je ferme ma croisée pour mieux enfermer l'ombre.
Je songe.
J'ai souffert.
Je ne sais plus.
Je songe.
La pompe grince et mon chien dort sur le parquet.
Quand donc viendra le jour où, poussant le loquet
de la porte d'entrée qui rêve sous le cèdre,
sa main fera jaillir sur les dalles usées
tout ce que sa présence amène de lumière ?
Les lilas qui avaient fleuri l'année dernière vont fleurir de nouveau dans les tristes parterres.
Déjà le pêcher grêle a jonché le ciel bleu de ses roses, comme un enfant la
Fête-Dieu.
Mon cœur devrait mourir au milieu de ces choses car c'était au milieu des vergers blancs et roses que j'avais espéré je ne sais quoi de vous.
Mon âme rêve sourdement sur vos genoux.
Ne la repoussez point.
Ne la relevez pas, de peur qu'en s'éloignant de vous elle ne voie combien vous êtes faible et troublée dans ses bras.
Deux ancolies se balançaient sur la colline.
Et l'ancolie disait à sa sœur l'ancolie :
Je tremble devant toi et demeure confuse.
Et l'autre répondait : si dans la roche qu'use l'eau, goutte à goutte, si je me mire, je vois que je tremble, et je suis confuse comme toi.
Le vent de plus en plus les berçait toutes deux, les emplissait d'amour et mêlait leurs cœurs bleus.
Distribuie: