Corbul ( traducere de Ștefan Augustin Doinaș) - Edgar Allan Poe

Corbul

de Edgar Allan Poe



Într-un sumbru miez de noapte când, sleit și slab, în șoapte,

Cercetam doctrine stranii strânse-n jerpelit cotor,

Și picam de somn, - deodată, auzii o foarte-nceată

Lovitură repetată-n ușa mea izbind ușor.

”E vreun călător”, șoptit-am, ”care ciocăne ușor, -

Doar atât - un călător.”


Ah, mi-aduc aminte - ceață, și-un decembrie de gheață;

Lent agonizând tăciunii-și lăsau spectrul pe covor.

Zorii-i așteptam să vie, și-n zadar ceream tărie

Din cărți vechi, la jalea vie după stinsa mea Lenore, -

Fata-flacară pe care îngerii-o numesc Lenore, -

Nu aici - în lumea lor.


Foșnetul mătasei grele-n purpuriile perdele

Mă-njunghia, - vărsa în pieptu-mi un ciudat, adânc fior;

Ca să-mi potolesc nebuna inimă ziceam întruna

”Vreun drumeț ce-așteaptă luna bate-n ușă-ncetișor,

Rătăcit drumeț ce bate-n ușa mea încetișor.

Doar atât - un călător.”


Repede-adunînd putere-n suflet, fără-ntîrziere,

”Domnule,” am zis, ”ori Doamnă, mila voastră o implor;

Fapt e că dormeam; - puțină, doar bătaia-a fost de vină,

O bătaie mult prea lină-n ușa mea, încît ușor

Am luat-o drept părere,” - și-am deschis ușa ușor; -

Beznă - nici un călător.


Sfredelind a nopții smoală, plin de spasme și-ndoială,

Stam visând ce-n vis vreodată n-a visat vreun muritor;

Dar tăcerea și pământul erau grele ca mormântul;

Se-auzi numai cuvântul murmurat abia - ”Lenore?” -

Eu l-am spus, - apoi ecoul repetă cernit ”Lenore!”

Doar atât - o vorbă-n zbor.


Întorcându-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,

Deslușii același sunet, de-astă dată mai cu spor.

”Sigur”, zis-am, sigur trece cineva; - sub geamul rece,

Ia, să văd ce se petrece; - am să lămuresc ușor

Taina-aceasta; - să-mi trag firea și-o voi lămuri ușor;

E doar vântul călător;


Iute-am dat oblonu-n lături și, cu negrele-i peneturi,

Un vechi Corb din sfinte vremuri apăru solemn, în zbor;

Fără pic de ezitare, fără nici o înclinare,

Ca un domn sau doamnă care nu cunosc răgaz, nici zor,

S-așeză pe bustul mândrei Pallas fără nici un zor,

Chiar deasupra, sfidător.


Și, cum pasărea ursuză îmi stârnea surâs pe buză

Prin severa-i etichetă, gravă - am șoptit ușor

”Deși creasta ți-e golașă, nu pari o ființă lașă, -

Corb spectral purtând cămașă de-ntuneric, foșnitor, -

Spune-ți numele de domn pe țărmul Nopții foșnitor!”

Zise Corbul ”Nevermore”.


Mult m-am minunat de-această pasăre cu tunsă creastă,

Că vorbea, - deși răspunsul nu era lămuritor;

Însă nimănui în viață nu i se arată-n față

Pasăre tronând semeață chiar deasupra pe ușor, -

Pasăre sau arătare stând pe-un bust, lângă ușor,

Cu-acest nume ”Nevermore”.


Însă Corbul care-acuma sta pe bust rostise numai

Un cuvînt în care-ntregu-i suflet se stingea de dor.

N-am mai zis nimic, - o vreme n-a mișcat nici el din pene, -

Până ce-am șoptit alene ”Alți amici s-au dus în zbor;

Mâine și el o să plece, ca Speranța mea în zbor.”

Dar el zise ”Nevermore.”


Tresărind că vocea-i spartă-mi răspundea cu-atâta artă,

”Da”, mi-am zis, ”e tot ce știe, tot bagajul vorbitor

Smuls unui stăpân prea-jalnic, căruia Dezastrul falnic

I-a schimbat un cânt șăgalnic în refren croncănitor, -

Tânguirile Speranței în refren croncănitor,

Precum ”Never - Nevermore.”


Și, cum pasărea ursuză îmi stârnea surâs pe buză,

Am împins grăbit fotoliul chiar sub bust, lângă ușor,

Și, surpat în el, cu gândul visul de alt vis legându-l,

Mă-ntrebam mereu, scrutându-l, ce mesaj prevestitor, -

Slab, din sfinte vremuri, sumbru - ce mesaj prevestitor

Mi-aducea prin ”Nevermore”.


Asta frământam în minte, iscodind fără cuvinte

Corbul ce ațintea asupră-mi ochiul fix, sfredelitor.

Asta, și mai multe, - toate vrând să știu - lăsam pe spate

Capu-n pernele mușcate de-un reflex strălucitor, -

Perne de mătasă-n care părul ei strălucitor

Nu va mai pluti ușor.


Camera-mi părea țesută de-o tămâie nevăzută

Arsă de-un Seraf cu pașii ca un clinchet pe covor.

”Vai sărmane!”, am zis, ”Prin cete de heruvi, Cel Sfînt îți dete

Un răgaz - și suc - să-mbete gîndul tău pentru Lenore;

Bea acest suav nepenthes, bea, - și uit-o pe Lenore!”

Zice Corbul ”Nevermore!”


”Piază rea!” strigai, ”Prooroace!-Corb sau diavol, n-are a face!

Fie că Ispititorul, fie că furtuna-n zbor

Cuteză să te trimită în pustia mea vrăjită, -

Într-o casă bântuită de Oroare, - te implor!

E vreun balsam în Iudeea? - spune, spune-mi, te implor!

Zise Corbul ”Nevermore!”


”Piază rea” strigai, ”Prooroace!-Corb sau diavol! n-are a face!

Pe boltitul cer, pe Domnul adorat de noi în cor, -

Spune-mi - săruta-voi oare în Edenul sfânt din zare

Fata-flacără pe care îngerii-o numesc Lenore!?”

Zise Corbul ”Nevermore!”


”Ultimul cuvânt să-ți fie! - corb sau drac! în vijelie

Să te-ntorci, - te-nchidă Noaptea sub plutonicu-i zăvor!

Pene nu lăsa pe cale - martore minciunii tale!

Nu-mi sfărma cu-aripi spectrale sihăstria! - Piei în zbor!

Scoate-ți crudul plisc din mine, forma spulberă-ți-o-n zbor!”

Zise Corbul ”Nevermore.”


De-atunci Corbul, ca o stană, nu mai flutură din pană,

Stând pe bustul mândrei Pallas, - fantomatic, sfidător.

Ochii lui au para trează-a unui demon ce visează,

Raza lămpii-i proiectează umbra neagră pe covor,

Și-al meu suflet niciodată, smuls din ea, de pe covor,

Nu se mai sui în zbor.

traducere de Ștefan Augustin Doinaș

Adăugat de: ioan23

vezi mai multe poezii de: Edgar Allan Poe