Plânge-m-aș ... - Dumitru Matcovschi

Veacul meu e veac de câine,
De cel fără stăpân,
Ci trăiesc de azi pe mâine,
Bă să plec, ba să rămân.
Am copii și am soție,
Am aprins în vatră foc.
Ce folos din poezie?
Poezia-i nenoroc.
Mulți dușmani cu ea. Pe unii
Nici să-i bănuiesc nu pot.
Cum ar roade discul lunii
Vârcolacii, ei te rod.
Vorbe grele de ocară,
Strigă hoții, strigă furii,
Sufletul ca să te doară,
Să bocești, să te înfurii.
Ce folos că sunt cu tine
Muncitorii, truditorii?
Niciodată nu-ți vor bine
șefii, diriguitorii.
Ei trăiesc într-o plăcere,
Ei detestă-o lume-toată.
Poezia cu durere
Nu-i atinge niciodată.
Ce folos din aste gânduri?
Mă frământă nopți în șir.
Mă asteptă-un pat de scânduri
și o groapă-n cimitir.
După mine ce-o rămâne?
Nici o carte cum am vrut.
Veacul meu e veac de câine,
Dar și-acesta a trecut.
Plânge-m-aș, dar cui? - de soartă.
Doar soției. Sunt bărbat.
Am urât păgâna hoardă
și hoarda s-a răzbunat.
Amenință-acum, firește,
Pe un alt coleg de-al meu.
Doamne sfinte mă păzește.
Azi mi-e tare, tare greu.

“Imne și blesteme”, 1991

Adăugat de: Victor Borziac

vezi mai multe poezii de: Dumitru Matcovschi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Am lecturat cu adevărată simțire!
Emilian Lican
miercuri, 23 septembrie 2020