Poezii despre Dragoste:

Ruga nopții se împlântă
În desișul dintre gânduri
Macii roua își frământă
Ploi de stele curg în rânduri.

Speranța rămâne-n spațiul infinit când rătăcesc,
Iar noi suntem umbre-n veșnică mișcare,
Plimbându-ne în seara cu stele căzătoare,
Când stelele cad dorințele se-mplinesc.

Ce să-ți mai spun, azi m-am plimbat.
Era un soare cald și blând,
dar mă simțeam înfrigurat...
în minte se stârnea un gând

Ochii tăi verzi
...
N-am mai știut de tine-atâta vreme,
Și m-am umplut de tine cu atâta dor,

Nu știu cum să mă vindec de tine,
Dar nu știu dacă pot să am același destin,
Te caut în stele, în natură și-n mine,
Te caut pe razele soarelui și a lunii care vin.

În fața vieții tale
...
Parcă te văd, micuță, cu ghiozdănelu-n spate,
Zâmbindu-mi ștrengărește îndată ce mă vezi,

Pe mâneca mea
s-a așternut zăpadă.
Nu mă ții de braț!

În pădure-n jurul nostru s-au adunat mai multe nereide,
Voiau să-mi împletească părul meu jucând,
Cerul se-ntuneca și-ncet, strălucirea soarelui se-nchide,
Dar pentru noi totul era profund.

Un dor mă arde-n noaptea rece
În mine moare-orice speranță
În viața asta care trece
Tu nu ai nicio siguranță.

A uitat toaca să bată
Prințul orb de primăvară
Pe cai verzi vrea să străbată
Lunci amare și de ceară.