Poezii despre Dragoste:

Femeia pe care am întâlnit-o-n gară era ruptă de somn,
pierduse trenul refuzului.
A început să mă privească dojenitor
şi s-a pierdut în amănunte

Noaptea muzeelor
fantome bătute-n cuie pe pereţi,
ochii îmi fug atraşi de umbrele artei
încât se amestecă percepţiile-n minte,

Datori pe scena vieții cu trei acte,
inexplicabil, ne-mbrâncim solemni
spre ușa, nu din față, ci din spate,
unde ne salutăm crispați, dar demni.

Hai! Adu-mi dragostea ta săracă...
Acolo unde nu m-ai sărutat prima dată,
Sub clar de lună, când rănile mă dor,
Când toate stelele de pe cerul gol sub piele-mi mor.

PSALM


O, cum aş vrea să mă topesc,

Inima-mi tremură
ca frunza toamnei, orfană,
ştiu că n-ai să mai vii.

POVESTE DE DRAGOSTE

Din orice universuri paralele,
Jocul de curbe spaţio-temporale

În nopţile de iarnă
Când lumea îngheţa în casele reci
Noi ne iubeam înfierbântaţi în cămiunul nostru
din beci.

Înger alb, înger de rouă, preafrumoasă zână bună,
Te arată dintre stele sau din basme fermecate,
Te-ai ascuns în roua rece sau în mare sau în lună,
Te coboară lângă mine căci te simt aşa departe...

Era o voce ușoară precum glasul unui cerșetor
cântecul cursese mai apoi de-a lungul gâtului meu
pentru a năvăli puternic ca o revărsare de ape
în cap unde s-a învârtejit îndelung înainte să adorm