Poezii despre Dragoste:

Ceasul tace,
În intuneric
O fantoma îmi apare
Eşti tu!ai venit la mine?

Eşti ca o apa rece de izvor
Pe care o beau cu atâta dor.

Eşti ca un soare ce straluceşte

Din abisul singurataţii
S-a nascut o umbra
Îţi ia iubitule, locul
Căci ai plecat, nu-ţi dau de urmă.

Femeia pe care am întâlnit-o-n gară era ruptă de somn,
pierduse trenul refuzului.
A început să mă privească dojenitor
şi s-a pierdut în amănunte

Noaptea muzeelor
fantome bătute-n cuie pe pereţi,
ochii îmi fug atraşi de umbrele artei
încât se amestecă percepţiile-n minte,

Datori pe scena vieții cu trei acte,
inexplicabil, ne-mbrâncim solemni
spre ușa, nu din față, ci din spate,
unde ne salutăm crispați, dar demni.

Hai! Adu-mi dragostea ta săracă...
Acolo unde nu m-ai sărutat prima dată,
Sub clar de lună, când rănile mă dor,
Când toate stelele de pe cerul gol sub piele-mi mor.

PSALM


O, cum aş vrea să mă topesc,

Inima-mi tremură
ca frunza toamnei, orfană,
ştiu că n-ai să mai vii.

POVESTE DE DRAGOSTE

Din orice universuri paralele,
Jocul de curbe spaţio-temporale