Poezii despre Dragoste:

De-as fi un zeu

De-as fi un zeu, pentru o vreme
iubito, câte nu ți-as da,

ar putea fi direct proporţională
cu descoperirea propriului panaceu
stai lipită de ploaie numărând savant
clipele despărţirii de mine

- Noi înflorim în vers cuvinte
Ori le pictăm pe cerul dezvelit,
Când lacrima iubirii simte
Că soarele bătrân s-a ofilit.

Prizonierul tău

În lagărul iubirii sunt si eu
îngemănat cu tine pe vecie,

Am prins în palme mici sărutul tău
L-am strâns în palme reci, de criogene.
Nu știu deloc ce mă ardea mai rău :
Flacăra lui, sau gheața de pe ele.

cuvintele mele sunt tot mai subţiri
aplecate uneori străvezii
şi mai ales seamănă prea mult între ele
aici soarele vine de sub acelaşi nuc

- Iubite, vezi ce roluri alese de destin,
Ce distribuţii stranii făcute de hazard,
Noi suntem o pereche, mai mult sau mai puţin,
Ca două emisfere, în mine tot mai ard

Mi e tare grea impusa ta tăcere,
Acum când sufletul meu în ruine,
Mai are numai lacrimil de durere,
Din primăvara viselor cu tine...

Prin fiecare vers

Pe metereze stau nezdruncinat
cu o cădelniță de-argint, tămâitoare,

ai vrut un joben
negru
clasic
(nu pentru că ți-ar sta prea grozav)