Poezii despre Dragoste:

- Pământu-și regăsește liniștea!
La fel și sufleul meu care place.
(de când ai apărut în viața mea),
Să faci lumină, aducându-i pace.

- Sunt ca o scoică dusă la-ntâmplare
De valuri reci ce mă ating pe rană
Și nu ajung pe țărm deși din mare
Poseidon căluților pomană

Cu ale toamnei frunze timpurii
Incep sa adun dovezi ca nu mai vi,
Caci frunze pale, iata au picat,
Iar tu de mult probabil m-ai uitat.

- Mă joc ades prin părul tău, minune,
Cu degetele-l pieptăn spre izvor
Și-ascult povestea ta, când curg pe strune
Metafore albastre. Pe picior

- Deschide ușa lacrimilor mele!
Așa cum ai făcut cândva, odată.
- Salvându-mă din chinurile grele!,
Din care nu speram să ies vreodată.

Să ne privim din zarea uitării
Spre asfințitul ce a fost scris,
Să ascultăm povestea mării,
Si să simțim cum vechiul vis s-a stins.

- Apune timpul vieții de culcare!
Sub pleoape obosite ochii dorm.
Rămâne totuși semnul de-ntrebare,
”- Tu ai putea să fii același OM?!”.

- M-am rătăcit și nu mai am cuvinte
Să mătur vara asta din pridvor
Că anotimpul lung cu fustă minte
Și nu te-aduce-aproape, iar eu mor

Atat de bine

Atat de bine mi te-asemeni, c-am ajuns sa cred ca vii
Dintr-o lume-ndepartata, unde-n vremuri aurite te-ntalni.

De m-ai ruga ca să renunț la tine,
Ți-aș spune, cu temei, că sunt al tău.
(că moartea nu e totuși în ruine ).
- Ci chiar ”o vei călca”, ca Dumnezeu!