Poezii despre Dragoste:

Îmi sărbătoresc rănile cântând

Costel Zăgan

„Doar tu, Doamne, poţi cere iernii să dea muguri.”
Valeriu Butulescu

- Nimic nu mi-e mai sfânt ca timpul serii

- Nu știu de ce sunt nopțile mai crude
Și nu mai au parfum de tei în nări
Ori trec absente fără să m-asude
Lăsând în urmă brumă și damnări.

- Ar fi de spus mai multe despre mine,
Iar despre noi... atâtea au rămas
Sub umbra de mister ce contravine
Cu lumea însăşi. Din acest impas

- Pe unde mi-au migrat oare cocorii
De m-au lăsat pe-o margine de toamnă
Să gust din amintiri zațul licorii
Ce l-ai vărsat în sufletul meu, doamnă?

Ard clipele

Ard clipele curate cu brațele deschise;
Ca soarele trecând de-al vieții răsărit,

“A cunoaşte-nseamnă iarnă.” Lucian Blaga

- Aleargă timpul iar spre nicăieri,
Doar eu călătoresc prin vremuri ninse,

- Iar mă străpunge câte-un dor de ducă
Și pun în traista viselor nutreț,
Murgu’-nstelat spre tine să-mi conducă
Cabrioleta albă. Un drumeț

- Mai trece-o zi și toamna e pe ducă,
Miroase-a plumb, confeti și zăpadă,
Melancolia cerului caducă
Pe coama brazilor pare să cadă.

- Simt aripile moi sub promoroacă,
Dar pașii calcă ferm pe trotuar,
E toamna asta dură, nu se joacă
Când rupe file reci din calendar.