Poezii despre Dragoste:

Urma

M-adună iar ploaia din apă,
Scobit în terestrul meu cînt,

“Am ceva din nebunia pădurii. Mă dezbrac, când iarna e aproape.”
Valeriu Butulescu

- Satinul alb alunecă pe trup

Gura de rai tace-n română
și toată lumea înțelege
tăcerea ei ce vrea să spună
aici tăcerea este lege

- Decembrie coboară pe cărare
Din Făgăraș, la sanie doi reni
Cu stele albe-n frunte fiecare
Pășesc încet ca niște prinți mondeni.

- Simt iarna cum se zbenguie-n Dumbravă
Și te îmbie sus la Păltiniș,
Cum fulgii de cleștar, puși pe gâlceavă,
Ți-ating cu palma sânii pe furiș.

- Mi-e uneori aşa de dragă viaţa
Că m-aş propti cu mâinile în cer
Să-i colorez în roşu dimineaţa...
Mi-e, câteodat,-aşa de dor să-ţi cer

- Ai auzit şi tu că ziua scade?
Eu fac ce fac şi intru în bucluc,
Habar nu am ce-nseamnă “cumsecade”,
Pe alte căi poveştile mă duc.

- O-mbrac atunci când drumul către mâine
Îmi pare-abrupt şi greu de străbătut,
Cămaşa ta miroase-a miez de pâine
Din ziua-n care timpul s-a născut.

Ești înger sau poet?

O, noaptea nevenită e flămândă!
Pe ramul stelei mă devoră-n gând,

- Te-aștept diseară pe ulița veche
Cu murgi-nșeuați sub becul spart
Ce vor zburda nebuni, loviți de streche,
Prin noaptea cu năframă de brocart.