Poezii despre Dragoste:

Sub cerul clar, cu stele fremătând,
Ți-am pus iubirea toată pe pământ.
Te-am desenat din flăcări și din vânt,
Cu ochii plini de spațiu și de cânt.

În taina lumii nevăzute, îngerii coboară
Cu aripi moi din cerul blând, sub raza lor de seară.
Ei poartă-n ochi lumină vie, har dumnezeiesc,
Și-n șoapte calde îmi aduc un vis nepământesc.

- Îi spunem, Volodea?
Să-i mai hrănim aripile (ne)fericirii?

Hai, realcătuiește istoria!

Te port în cerurile mele coapte,
În norii care plâng a nerostire,
În stelele ce ard în miez de noapte
Și-n umbrele ce cresc din amintire.

În liniștea serii, cu sufletul plin,
Te port între gânduri, te port pe deplin.
Ești raza din zori și tăcerea din noapte,
Un dor fără margini pe aripi de șoapte.

Să-mi spui, dragă străine, acum ori niciodată
Cu câtă îndrăzneală spre mine vii pe dată
Să pârjolești un suflet, o inimă ce bate
Ruină ca să-mi faci din vechea mea cetate

Te port în mine fără rest,
De parcă-n tine m-am născut,
Un nor purtat, un nor celest,
În viața ce n-a început.

Nu vrei acum să fim numai noi
Nu vrei să ne-nevelim amândoi
De atâtea frig și atâtea nevoi
În timpul știut doar de noi?

Lumina mea
...
Când peste noi coboară dimineața și roua se depune prin firele de iarbă, lumina mea, când se ridică ceața de-a lungul văii ce mărginește Oltul, să ne pregătim lumina mea în grabă, soarele din cer să-l luăm cu totul. Să luăm cu el și petece albastre de pe zarea pierdută-n depărtare, să le-așezăm în inimile noastre, să nu ne-mbolnăvim vreodată de uitare. Îți spun de Olt, căci de el ne leagă atâtea amintiri din vremea dinainte și fără el, din aventura noastră nu ne-ar rămâne prea multe cuvinte să povestim cât ne-a fost de dragă. Dar câte aventuri trăit-am împreună, lumina mea, că am uitat destule amănunte. Să ne-amintim, haide să luăm și luna din bolta înstelată, de-acolo, de pe munte. Dar să luăm cu ea și vreo două stele, ne lumineze-apoi fiece noapte, nopțile de iarnă reci și grele, când trupul tău miroase-a mere coapte. Și să fim în povestea noastră pe care o vom scrie împreună, ca pân-acum, eu noaptea ta albastră și tu, lumina mea, ciobul meu de lună.

FEMEIA VISURILOR
de Liliana Nemțanu- Roibu

Din cerescul Rai