Poezii despre Dragoste:

Refuzuri viscerale
Duceau spre zenit
Un suflet blocat
Într-un simulacru de iubire

Te regăsesc cum stai în colţ tăcută
parc-aşteptând ceva, dar nu ştiu ce
fără de zâmbet, fără nicio cută
şi fără ochii oglindiţi în cer

Ești pe cerul desfășurat
ca o acuarelă
ca un nimb
albastru

Ești raza ce scapă prin vis neînvins,
O taină ce arde în aer aprins,
Ești clipa ce curge pe tâmpla tăcerii,
Un vers nerostit în amurgul durerii.

Vremea înainte de tine
...
Dar mi-a venit acel timp de aduceri aminte
Când dulcea-ți făptură s-a-ntors către mine

Se mișcă umbre prin culori,
Un dans de foc cu pașii seci,
Tresaltă timpul în splendori
Și clipe vii, pustii și reci.

Te-aș fi iubit cu foc și infinit,
Cu tot ce-n mine tainic s-a trezit,
Cu cerul plin de vise și ninsoare,
Cu dorul meu sculptat în așteptare.

Un vis mi-a rămas în amurg, nerostit,
Cu aripi de ceață, tăcut, rătăcit,
Speranță târzie, în zori risipită,
Ca roua de dor pe o frunză uimită.

Cea mai frumoasă zi
e a gândului la tine
a albatrosului liber la orizont
a culorilor noastre îngemănate

De-ai ști, tu, oare,
Câte vise risipite
Au dispărut în zare;
Sau câte nopți pecetluite,