Poezii despre Dragoste:

- Că undeva în lume exiști, îmi e de-ajuns,
Deși rămân aceleași mirări fără răspuns,
Deși împart, iubite, uimirile la doi,
În tot ce simt de-o viață e vorba despre noi.

- Particular e studiul meu, dar cine
Mai poate stabili un diagnostic?
De-atâta timp eşti totul pentru mine,
Religia asemeni unui gnostic

- Am învățat să trecem peste valuri,
Iubirea mea, și tot n-a fost de-ajuns,
Un an plăpând pășește prin portaluri
Mirat și el că n-am găsit răspuns

“Viaţa nu depinde decât de speranţa pe care i-o dai.”

- Plecările nu-nseamnă că renunț,
Ci pur și simplu vreau să simt esența

- Ninge peste pragul primăverii mele
Şi aud oftatul fugilor căzuţi,
Ninge cu păcate şi cu praf de stele
Peste îngeri palizi, peste deţinuţi.

- Ninge cu sângele albastru
Al unor regi fără regate,
Cu flori de măr şi alabastru
În noaptea plină de păcate.

Uite, pleacă bătrânii pe rând
pudrați la tâmple, eleganți,
ca mieii plecând la tăiere
și ne amăgim în urma lor

Cand la chemarea-ti rana, s-o vindec, n-am raspuns,
Lasand-o-n deznadejde sa te doara,
Niciun cuvant din toate nu ar fi fost de-ajuns,
Ca sa salvez iubirea , ce maine-avea sa moara.

Să pui un pas în gândul meu lunatic
ce te îmbie-n fior primăvăratic
și să citești în el cum fac risipă
în suflet, ochii de-mi strecori o clipă.

- Noi niciodată nu ne-am fost de-ajuns
Cât să strigăm: destul, suficient!
Ne-am căutat şi neaflând răspuns
Am renunţat. De-ar fi substituent