Poezii despre Dragoste:

Știi, fluturii albaștri plâng și ei
Cu lacrimi care-ncep o viață nouă
Sub forma picăturilor de rouă.

- Statornicia unui val e-un paradox, iubire,
Că el coboară în adânc să-și regăsească mama,
Am încercat să îl urmez, dar firul prea subțire
Ce m-ancorează de pământ s-a rupt... Trăiesc cu teama

Mă simt cuprins puțin de lașitate
că nu ți-am spus atunci când ai plecat
că te iubesc cum poate... nu se poate
pe-acest Pământ, atât de mult schimbat.

- Câte iubiri călătoresc în lumea asta mare
Şi câte oare s-au pierdut din pură întâmplare?
Am fi putut să fim chiar noi protagoniştii zilei,
De nu te-ai fi împiedicat de marginile filei

- Am vrut să mă nasc primăvara
Când tu apari vioaie printre flori,
Să-ţi gust aroma până seara -
Să zbor cu tine de mai multe ori,

Când stelele îmi fac semn,
mă învelesc cu vise,
să-ți visez sufletul.
În mătăniile lunii,

Linişitit în eternul său rost,
Priveghindu-şi albastra sa undă,
Curge rîul, din cei care-am fost,

stau închis în mintea mea
ca-ntr-o casă cu gratii la ferestre
peluza albastră-i departe
în buzunarul unui nor

- Suntem în post, dar fantezii am multe,
Mi-s nopțile cu tine colorate
Și pigmentată ora cu păcate,
Dar cine stă durerea să-mi asculte

Pe-această dungă fină de lumină
Pe care calc cu paşi de umbră grei,
Te caut ca pe-o blîndă zi senină
Prin care zburdă cai fără de şei.