Poezii despre Diverse:

Do-des-ka-den.
Poftiți, poftiți în vagoane, trenu-i gata de plecare, stați cum vreți, pe canapele, în picioare, fiecare, unde poate. N-aveți loc? Mai dați din coate! Unde este clasa-ntâi? Păi de ce-ați urcat aici? Așa v-au cerut cei mici? Înțeleg, vă înțeleg. Dar n-aveți de ce vă teme, nu trebuie să vă speriați, și-aici sunt oameni educați! N-ați știut, dar nu-i nimic, dați ceva și-o să vă spui. Nu-i departe, mergeți drept, doar înainte, tot așa, de-a lung de hol, băiețică, fii cuminte, nu, ăsta nu-i tractor, tot așa, până în față, unde e primul vagon. Da, acolo-i altă viață, doar apăsați pe buton și-apare pe loc un bufon ce-ncepe să vă distreze printre alte căcăreze. Cum ați spus? Nu! Vai, nu se poate. Eu cred că vi s-a părut. Gata, gata, am tăcut! Poate-am pronunțat conteze și ați înțeles greșit. Se întâmplă des, să știți, uneori să n-auziți, asta e, sunteți în tren, se-aude do-des-ka- den, sunet de cale ferată, gălăgie sacadată. Cum? Când ajungem în Predeal? Peste-un baraj și-un deal! Vreți la pârtia de schi. Pentru nevastă și copii. Domnule, habar n-am pe unde-o fi, eu nici nu cunosc Predealul, nu-mi permite buzunarul, stați cuminți, copii tâmpiți! Nuu, ați auzit greșit! Nu v-am spus? Zgomot de fond sacadat, sunete de fier lovit. Poftim? Eu? Aicea locuiesc, în trenul ăsta bătrânesc. Nu pot veni cu dumneavoastră, o să privesc pe fereastră să văd pârtia de schi. Nu, eu nu cobor din tren, n-am coborât niciodată. Între stații? Scriu, gândesc, și uneori fac ecuații. Nu, cum să-mi fie greu? Ăsta e destinul meu, să-l conduc pe fiecare la etapa următoare. Uite, eu voi sta colea, și voi privi prin fereastră, să vă văd pe dumneavoastră. Nu, nu pot veni, v-am spus, trenul ăsta-i viața mea. Da, uneori visez, filmul ăla japonez, ăla vechi, bătrân și bun, film cu sunete de tren, Do-des-ka-den. Și mă trezesc tot în tren, și-aud într-una do-des-ka-den, do-des-ka-den! La revedere și drum bun!

Un gol imens se-ascunde-n ochii tăi,
Dar ei privesc doar strălucirea-n floare
Și o percep a fi nemuritoare,
Nu iau în seamă-ai timpului călăi.

Galbenul Van Gogh
(poemul spiralelor)
...
Spirale-nscrise-n boltă

Oamenii găsesc motive pentru orice:

despre îndrăgostit de obicei se comentează:
Intrase în depresie, săracul!

La poale de Ceahlău, o fată ca o zână,
În înghețat pârâu, spală un ghem de lână,
Ca lacrima-i pârâul, dar lâna-i ca ceaunul
Și nerănit mai are din degete, doar unul...

Limba română este sfântă,
Pițigoiul despre iubire cântă,
Vedem clar frumusețile naturii,
Adăugăm o pagină în cartea vieții.

Tu, umbră-aurită pe cer și-n poeme,
Ce încă-ți preumbli toți pașii prin vreme,
Adie-ți minunea din larga ta lume
Și chaosul morții, de-acolo, ni-l spune!

Avea în ochii verzi vopsele
Din frunza 'nalților jugaștri.
(Când mumă-sa l-a rupt din stele,
Moroi, ce molfăiau din aștri,

De un veac și jumătate
Curg spre noi limpezi izvoare,
Mir din file adorate,
Punți pe frunți cu gândul, floare.

Un păsărel și-o păsărică
Văzând în față un arin
S-au așezat pe-o rămurică
Să-și tragă sufletul puțin.