Castanii - Demostene Botez

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristețea,
Când părăsită stă de vorbă cu sine, însăși tinerețea,
Și mișcătoarea lor cupolă, deasupră-și clatină verdeața,
Părea că-n jurul meu, prin ramuri, în mii de palme bate viața;
Iar câteodată, crengi uscate păreau cădelnițând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare și azi tristețea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranța cum se joacă în jucăuși bănuți de soare,
Și mă-ncercăm a lor comoară s-o prind în suflet și s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăși ca să plâng.

Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta, pe-aceeași stradă, am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mișcător de linii, de armonie și parfum.
Ca să mai văd, încă o dată, seninul clarei tale frunți,
Am rătăcit atâta vreme pe urma pașilor mărunți,
Și-n noaptea asta șoptitoare de primăvară și de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi se-adună,
Eu umblu părăsit și singur subt măști de aștri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee.

vezi mai multe poezii de: Demostene Botez



Ascultă poezia - voce Adina V.:



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Piereau trei umbre-n palcuri de castani -
Sa imi fi fost cumva, aproape,
Iar eu - nestiutor, acestor ani,
Cersind o amintire,
Sa-mi ingroape?!..

Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 06 mai 2015