CTN - creaţii proprii

Tot umblând după o nucă,
Veveriţa cea focoasă,
Scormonind ca o nălucă
A ajuns în pod, la casă.

S-a mai aprins iarăşi o stea
Şi altele s-or mai aprinde,
Vulcan nestins e umbra mea,
Pământul nu mă mai cuprinde!

Viaţă şi moarte pe acelaşi traseu,
Sub un cer fantomatic şi greu;
Fir întins între două extreme
Şi durerea sfâşiată-n dileme.

Au înflorit iarăşi salcâmii
Şi cerul zburdă printre flori,
Se schimbă parcă faţa lumii
Sub curcubeul de culori.

Trec anii vieţii peste noi,
Trec ani şi peste tine, mamă;
Mi-e dor de iarba din zăvoi,
Mi-e dor de glasu-ţi dulce, mamă.

Frângere, înfrângere
Ce urci ca o plângere…
Tu mereu te caţări, viaţă
Legată de-un fir de aţă!

Alergăm către un timp ce ne cuprinde
Venind de nicicând, de niciunde,
Navigăm printre site-uri şi umbre
Către zile tăcute şi sumbre.

Îţi scriu acum, tăicuţă, o scrisoare
De-aici, din astă lume trecătoare,
De unde tu plecat-ai fără vreme
De parcă pus ai fost între blesteme.

Am plecat iarăşi haihui
Pe uliţa dorului
Şi-am ajuns pe înserat
Tot pe uliţa din sat!

Printre case bătrânite
Se cârpesc potecile,
Lacrimi curg neostoite
La toate ferestrele!