CTN - creaţii proprii

Se-aude glas de toacă pân’ la cer
Şi relele din lumea asta pier.
Se-nalţă glasuri din morminte…
Sfâşietoare rugi de oseminte!

Peste marginea grădinii
Curg broboadele de cer,
Din adâncuri doar străbunii
Îndurare lumii cer.

Sub o creangă de măslin
Caut ochii dragei mele
Încercând să îmi alin
Ale mele doruri grele.

Doamne, ce suflete ai pus în noi
Când cerurile s-au deschis?
Lutul cel ars de vremuri şi nevoi
Ce a primit când l-ai atins?

Se înalţă priviri din mâini bătucite
De munca strivită în colţuri de rai,
Glasuri ce se opresc în focuri mocnite
De-atâta durere mai strigă doar…Vai!

În gânduri se ascund tăceri;
Răscolitoare voci, caline!
Trezind din adâncimi dureri
Mă poartă azi sub caudine.

Mi-e dor de dorurile toate,
De primăvara din priviri,
Deşi am tâmplele brumate
Şi rătăcesc prin amintiri.

Sunt pisică, stau la bloc
Şi îmi place să mă joc!
Am şi pat, ba am şi pernă…
Sunt o pisică modernă!

Un ecou străpunge pleoapa,
Tunet muge din adâncuri,
Sângele îşi sapă groapa,
Fulgere aprind amurguri…

A mai rămas o brumă de cultură
În ţara asta plină de frumos!
Doar că sunt unii încărcaţi de zgură
Ce vor să o arunce cât mai jos.