CTN - creaţii proprii

Peste flori abia ieșite
De sub frunze ruginite
Se-așternu în fapt de seară
Iarăși dalbă plăpumioară.

Au fost demult, tare demult,
Au fost ca niciodată
Povești ce stam să le ascult
De fiecare dată!

Îmi eşti fiinţa cea mai dragă
Spre care ochii am deschis!
Mi-ai făurit o lume-ntreagă
Când alte porţi mi s-au închis.

În zori, crâmpei de primăvară
Și talisman de viață nouă,
Un fir de zile înfășoară
Din salba boabelor de rouă.

Inimă, dacă se poate,
Înc-o zi, două mai bate!
Eu aș vrea și câțiva ani,
Că doar n-o faci pentru bani!

Pași mă duc pe nori de stele
Tulburându-mi înțelesul,
Iar în ochii dragii mele
Se cufundă universul!

Odată, demult, într-o vară
Ți-am spus o scrisoare să-mi scrii,
Să stau s-o citesc într-o seară
Ori poate s-o pun căpătâi.

Se înalță azi făclie
Și în inimi de români
Înfrățite peste glie
Se-aud glasuri din străbuni.

Tremură lunca și codrii
Sub însemnul lui Gerar,
Sus pe deal te cheamă plopii,
Dar tu treci pe-aici mai rar!

De prin țara lui Gerilă
Cel ce dârdâie de frig,
Ori din cea a lui Sucilă
Îndoit ca un covrig,