Cristian Ovidiu - creaţii proprii

soldatul din foi de ceapă
respiră aerul suprapus al vieţii
rostuind gânduri şi priviri
în colţul obosit al morţii

desfac umbra răului
în aripi de lumină
ard felinarele în zâmbetul nopţii
paşii se înalţă din asfalt

Trebuie să fac ordine
în cutia cu păpuşi
în fiecare zi se adaugă secunde noi
peste trupul acestora

Lasă-mă să dorm cu pieptul acoperit de stele
trofee din brazda gândului tău
să-ți pun cerul la picioare
să mă cațăr pe umbra copacilor tineri

adesea se aşează pe fruntea mea timpul
mă lasă mut ca o piatră la marginea răului
când obosim de uimire îşi înalţă aripile
asemeni păsărilor răpitoare îmi sculptează

se alungă din cer furtuna
ploaia încape într-un pahar cu apă
râuri colorate umplu livada cu gânduri
simplu se moare

doi îngeri se cercetau
în oglindă
primul avea oglinda ca o inimă
îndreptată spre cer

sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbeşte
cu sunetul ei

după plecarea ta mi-a trebuit o zi
să adun cuvintele
în care am pescuit gândul întoarcerii
o altă zi să desfac nodul de la pantofii

Lasă-mă să-mi curăţ oasele albite de teamă
să deschid uşa dulapurilor din care să fugă
iepurii maronii ce s-au hrănit din morcovi
răsăriţi nu se ştie cum tocmai din scândura