Am căutat iubirea - Costache Ioanid

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
Ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă
Și-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă,
Ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
Să spun odată clipei: Rămâi, ești prea frumoasă!
Și-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Și-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
Să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Și-am spart în țăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
Am întâlnit în cale deodată un drumeț.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
O sarcină de zdrențe și cioburi fără preț.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri
Lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colți de stâncă. Și-n urma Lui, pe-alocuri,
Vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Și totuși în privire avea un cer de taină
Cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Și-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
Căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă și L-am ajuns din urmă
Să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simțit că viața ca de-un prăpăd se curmă,
Când am privit prin zdrențe cutremurat de plâns

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
Un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar și putred în lumea asta-ntreagă
Vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

- Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
Povara de osândă sub care-atât Te-apleci?
Am întrebat, drumețul. Și El mi-a spus în șoaptă:
- Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…

- Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
Dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
- Eu… am soptit în silă, eu… căutam iubirea
- Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt…

Adăugat de: flori.paun

vezi mai multe poezii de: Costache Ioanid



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc flori că mă ajuti să aducem toată capodopera lui Ioanid pe acest site minunat!

Fii binecuvantata !
M Horlaci
vineri, 11 septembrie 2015



Ai dreptate Dana.

Cu drag,
Flori
flori.paun
marți, 28 iulie 2015



multumesc pentru postarea acestei frumoase poezii..
"Am cautat Iubirea"...
Iubirea..e Isus Hristos...ferice de cel ce are aceasta Iubire in inima lui...
cu pretuire,
danab
marți, 28 iulie 2015