De Fortis... - Corneliu Coposu

În albia torentului de munte,
Săpată printre brazi și printre ulmi,
Alunecă puternice și crunte,
Pietroaie prăvălite de pe culmi.

Din stâncile pleșuve și înalte,
Desprinse de furturna fără frâu,
Se-ncalecă, târându-se, în halte,
Spre leagănul izvorului de râu.

Frănturile de munte, frământate,
În vuietul de valuri, viforos,
Din goană, se izbesc înfierbântate,
Cu zgomot și răsunet fioros.

Pe greabănul talazului năvalnic,
În iureș înfrântat și hărțuit,
Tresaltă bolovanii greu și jalnic,
Sub biciul de torent dezlănțuit.

Își rod asperitățile și zimții,
Se dau de-a dura, bubuie, se sparg,
Își macină măselele și dinții,
Și tună, prăbușindu-se în larg.

Pe-ntinderile râșniței de piatră,
Vacarm apocaliptic, dezgrădit;
Vârtejul și prăpăstiile latră,
Ciocnind rostogolișul răzvrătit.

Din cvarț și din bazalturi fărâmate,
În forme colțuroase și lungimi,
Din gesii și granituri dărâmate,
Torentul șlefuiește rotunjimi.

În minge se prefac, de la plecare
Puzderiile steiului ușor,
Dar cioburile creștetului tare,
Întârzie, în granițele lor.

Rupturile de cremene mai dură
Și pietrile din neam de corindon
Rămân în poligonică armură,
Prin iadul încreștării din cordon

Pe valea povârnișului năpraznic,
Prin stive, modelate de curent,
Cu colții, în luminile de praznic,
Apar învingătorii de torent!

Adăugat de: nelubaros

vezi mai multe poezii de: Corneliu Coposu