Zodia pâinii - Constantin Michael-Titus

În sufletul acesta de strigoi
port amintiri sinucise,
iar printre ele
Dumnezeu se plimbă
perimat
ca un cântec de flaşnetă pe stradă.
El vorbeşte cu toţi
şi-ntr-o zi şi cu mine
şi cuvintele lui
parfumate în stil anacronic
pomeneau de credinţă, de ceruri,
dar de coaja de pâine uscată
nu mi-a spus că-ntr-o zi va ajunge
mai rotundă, mai plină, mai caldă.

Se-aduna Dumnezeu din biserici
cu armate de morţi în credinţă,
iar în sufletul meu de strigoi
răsuna parcă umbletul foamei
lăbărţat în cadenţe zgâriate.

M-am trezit în cadenţele-acestea
cu copii şi părinţi laolaltă
şi am văzut cum se naşte şi creşte
viitorul, din zgură şi colţuri,
fără stil şi profeţi
ca-n biserici,
dar cu pâine
destulă şi caldă,
cu copii sănătoşi
şi cu cer mai senin,
fără praful de puşcă.

Adăugat de: Lucia

vezi mai multe poezii de: Constantin Michael-Titus



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.