Primăvara mea
ce năvălea în public
depletită,
zgomotoasă,
ce Dumnezeu vărsa
cu-atâta abundenţă
pe străzile-mbrăcate cu sidef duminecal,
era româncă
şi se proptea cu umărul
de fiecare casă.
Primăvara mea
mă-ntâmpina la fiecare colţ de stradă
cu bulgări cristalini de râs dezordonat
şi-mi flutura apoi în semn de pace
cămaşa-i albă şi subţire ca un vis.
Când uneori îi fugăream necuminţenia trupească
mi se-ascundea în colţ de suflet
şi-apoi pe negândite mă îmbrăţişa
cu gustul amărui de mugur verde
al buselor de cocaină roşie ca o jertfă.
Dar primăvara mea
este acum cenuşie ca o tristeţe
şi n-o mai întâlnesc la nici un colţ de stradă.
O caut şi-o găsesc la marginea oraşului
pe maidanele buburoase
într-o rochie decolorată,
cu părul strâns sub basma
şi puţin îmbătrânită.
Acolo primăvara mea
se joacă de-a casa
cu copiii care toată iarna au adunat surcele.
Distribuie: