Daruri - Constantin Michael-Titus

Eu cumpăr bucuri din stele şi din vise şi le înşir pe raze de soare cu sărutări pe şirul anilor vieţii. Eu cumpăr bucurii în ceruri şi în simple frunze de arbori şi le-împletesc în formă de cunună pentru tine. Eu cumpăr bucurii din florile umile sau semeţe, pe pajişti sau în sere, şi fac din ele un buchet legat cu gândurile mele. Eu ţi-l ofer. Eu cumpăr bucurii plângând de fericire când mă pierd în ochii tăi, şi când te am în braţe ştiu că am lăsat umanitatea toată lipsită de bucuriile pe care eu ţi le-am cumpărat. Eu cumpăr bucurii ca să le pun să te strige, să te cheme, să te pecetluiască a mea, a mea, aşa cum numai între noi se poate, înlănţuiţi în bucurii.

Adăugat de: Lucia

vezi mai multe poezii de: Constantin Michael-Titus



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.