Tonuri banale - Christian W. Schenk

Lupta cu frica
de-a nu fi pământul
în care vierul
râmă în glii -

Lupta cu frica
de-a scrie pe frunze
poeme de toamnă,
mici liturghii -

Lupta cu mâna
care se-ntinde
spre floarea câmpiei
pictată de-un geniu -

Lupta cu frica
de-a scoate din luptă
mândria
de-a-nvinge frica de luptă.

Tonuri banale
născute din lupta
cu frica de-a pierde cuvântul gândit..

nespus înainte de frica de luptă
pe glia de toamnă
cu-o floare călcată-n picioare
de vierul din noi.

Viața mi-e câmpul de luptă
fără eroi...

Adăugat de: Ioana D

vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.