Pe Maidan mor oamenii din nou
și nu mai forfotesc, pleacă-n etern,
se-ascund în sine ca într-un tablou
de Bruegel, în al Dante-lui infern –
Mor oamenii în parcuri, puși la zid,
Iar dincolo de ei alții ucid
Și florile și tot ce-a fost fratern.
Cad fulgerele bestiale pe Maidan,
Cad trăsnetele ucigașe peste toți
Cei ce-ndrăznesc a mai trăi numai un an
Ca-n vremurile la răscruci de hoți
Pândind parșivi la orice colț de stradă,
Ascunși ca nimenea să-i vadă;
Sub masca păcii, plini de patrioți...
Nici ploaia nu e-n stare să mai spele
Vărsatul roșu de pe sute de maidane
Nici noaptea nu mai spală mii de rele
Cu apele preasfintelor iordane
Care spălară fruntea celui crucificat
Scăpându-ne pe veci de-acel păcat
Și măturându-le pe veci cu gherdane!
Pe veci?! Ia spune-mi Doamne, astăzi
De ce ne-ncerci din nou ca în Sodom
Lăsând creștinii ne-ngropați pe străzi
Sau aruncați în șanțuri om cu om?
Nici iarba n-o mai crește-n veci
Doar macii or mai crește; lilieci
Se vor chirci pe câmpuri monocrom...
Stau și adun din macii mei capsule
Ca să droghez întreaga lașitate
A lumii-ntregi, celule cu celule,
Ce se ascund de crunta realitate,
A celor care ochii își închid
Trăind în vidul celor ce ucid
În numele a ce-i umanitate –
Sus doarme Domnul cu o mână atârnată
Pe malul cerului, bătrân și obosit
De mult prea multă lume condamnată
De-a nu mai fi atât de ponosit...
Noi adunăm în primăvară flori
Gătindu-ne nevinovați de sărbători
Uitând de cele ce ne-au înjosit!
Cu cozonac, cu miel, cu vin pe masă
Sărbătorim crucificatul pentru noi;
Dar oare El ne-ar mai intra în casă
De-ar ști de ceilalți, de câte nevoi
Trecut-au și mai trec în astă lume,
De-ar ști de mieii Lui, de mii de nume
Sacrificate într-un crunt război?
Cine învie morții de prin gropi
Pe care-n mintea mea îi tot dezgrop?
Adună Doamne lumea asta-n snop
Și spală-ne cu noul tău potop!
Distribuie: