Omului din lună din lună - Christian W. Schenk

Înserează veghea ochilor mei.

Îmbrăţişarea sporeşte dureroasă lumina-nsoţită
de cuvânt unde prima propoziţie
temător încolţeşte sunetul ei
încrescut în tulbureala
pleoapelor mele.

Norii ne refuză tunetul şi binecuvântarea
de stropi a vânturilor veghetoare
iar soarele acesta se-ascunde pleşuv
după fruntea înnourată a stelelor -

se-ntunecă înaltă deja luna iar omul din ea
e singuratic; din fire de păianjen îşi împleteşte
scară întru seară căci această noapte
va fi noaptea lui şi noaptea lunii din om.

nu tună
nu plouă
doar noaptea curge pe străzi
înteţind tăcerea umbrelor statice.
Ferestrele veghează asupra uşilor
însă acestea se cufundă în fluviul
omului din lună.

Adăugat de: Ioana D

vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.