Miere de cucută - Christian W. Schenk

Și lumea fără mine
va merge mai departe,
tot mai departe fiindcă noi
am tresărit odată-n mine
dar fără tine – tu și eu –

Se-nvârte nemiloasă vremea
pe roți hurducăind tăcerea
nespuselor albe cuvinte
în noima frazelor nescrise,
visate dar de-un înger galben
cu aripi de târzii regrete –

Unde-am rămas voi tonuri clare
pe care le-am ținut închise
în matca stupului de-albine
lipit în miere de cucută?

Regretele s-au prins ciorchine
în mustul vinului din care
nu vom gusta, nici tu nici eu,
amarul dulcilor versete –

Adăugat de: Ioana D

vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.