La Belvedere - Christian W. Schenk

Stau pe terasă la un colț de stradă
și mă gândesc la toate ce-au trecut
de-a valma peste mine.
Cine
mai știe
unde-i începutul
trecutului prezent spre viitor
când lumea vede cum stau la tresă,
îmi sorb cafeaua
și plin de plăcere
comand și-o bere?

Cafeaua mă trezește-un pic,
și din nimic
se pare
că răsare-o lume
de mult apusă,
stinsă,
împroșcată

de glodul unui azi spre mâine;
dar eu îmi beau cafeaua mai departe
și dau pe gât –
căci setea-mi cere –
încă o bere.

Încet se umple pe terasă
masa,
cu umbrele stafiilor ce-au fost
cândva parte din mine,
dar ce-mi pasă
când pe terasă
nu mai am cafea,
doar o durere
care-mi cere
încă ă bere.

Abia atunci
simțind plăcerea sorții
stând pe o terasă,
învie morții

ce mi-au stat de veghe
a viață-ntreagă...
și-n cinstea lor
la Belvedere
mai beau o bere.

Mâna le-o întind
acolo pe terasă,
dar vezi că-n locul lor
pe masă,
la vedere,
stă doar o bere
cu zeci de sticle goale-n
față, adormită.

O de mi-ați fi prieteni,
adormite sticle,
v-aș umple gâturile goale
cu amintiri de dulce adiere
și n-aș mai comanda încă o bere!

Adăugat de: Ioana D

vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk