Pe străzile pustii
umblat-a bona fără mine
ca să asculte-n liniște
(fără scâncitul meu)
privighetoarea serilor de vară -
dar acriturile de seară
nu le simțea
nici auzea
căci bona mea era și surdă
și nici al vieții gust
nu îl știa...
Și bona acriturilor de seară
mi-a amintit de alte ore
pe când
mult mai târziu
mergeam mână în mână amândoi
și nu vedeam
și n-auzeam
și nu vedeam
decât făptura-ți sfântă
și nu simțeam
decât mătasea gurii tale roșii
și n-auzeam
decât oftatu-ți cătinel –
Pe-atunci nu-nțelegeam
cum bona acriturilor de seară
mergea de una singură
făr a simți,
făr a vedea
sau auzi...
Astăzi mai trec pe-acele străzi
fără să simt,
să văd,
s-aud...
Distribuie: