Atât cât se găsesc cuvinte - Christian W. Schenk

Atât cât se găsesc cuvinte
Se mai așterne câte-un dor
Cuprins de-un clinchet sfânt, sonor
Ce clopoțeii stă s-alinte.

Sunt clopoțeii dinainte
Ce-mi sar acum în ajutor;
Atât cât se găsesc cuvinte
Se mai așterne câte-un dor...

În ale lor albe veșminte
Cuprind cu visul răpitor
Toate dorințele ce mor
Pe paginile pure, sfinte
Atât cât se găsesc cuvinte...

Adăugat de: Ioana D

vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.