Orbii - Charles Baudelaire

O, suflete, privește-i, te pot înspăimânta;
Ca niște manechine, îți par de râs aproape,
Cum umblă ca lunatici, cu pasul prin hârtoape,
Holbându-și ochii-n beznă spre-un tainic undeva.

Dar ochii lor, din care lumina e plecată,
Cum ar privi departe, mereu sunt ridicați
Spre cer; nu-i poți surprinde vreodată aplecați,
Ei nu își lasă capu-n țărână niciodată.

Și trec în felu-acesta prin negrul nesfârșit,
Tăcerii-eterne frate. O tu, oraș smintit,
Ce râzi în jurul nostru, cânți tare și te bucuri,

Găsind chiar și-n cruzime plăcerii un temei,
Privește. Și eu bâjbâi. Dar, mai buimac ca ei,
Mă-ntreb: Ce-or vedea orbii acolo, în văzduhuri?
  

traducere Octavian Soviany


vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.