Zicere asupră - Cezar Baltag

Poate cel mai întâi, poate cel de pe urmă,
poate singur, poate cu ceilalți, poate neștiutor,
poate cu numele
poate în lipsa numelui
poate cu ființa împrejurul ființei
precum cei întrebați.

Poate cu întrebare și cu răspuns.

Poate și cuvântul acesta
are depărtarea târzie,
poate nu se cântărește și nu se numără
după mișcarea buzelor,
poate își cheamă în gura nevrednicului
coacerea sa.

Poate plecarea este apropiere
și așezare,
poate este nedespărțire
cu alt început.

Poate am fost cu cele ce odată
s-au adus întru a fi
și nu se aseamănă,
poate am băut loc și am dormit vorbe
nepăzind deosebirea care m-a zămislit.

Poate în mine își are ființă scăderea
și a întârziat lângă întrebare
și a trecut înaintea sfârșitului
luând lângă sine alte întâmplări.

Poate am uitat,
poate am plecat înainte,
poate nici pulberea
din care sunt alcătuit
nu mă mai ține minte.

Ca și cum toiagul ar mișca
pe cel ce-l ridică.

Ca și cum piatra ar fi voința
celui ce aruncă cu ea.

———————————————————————————————
sursa: @versurisubfloridetei

Adăugat de: versuri sub flori de tei

vezi mai multe poezii de: Cezar Baltag



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.